Frequently asked questions
Pentru a putea obține o consultanță juridică din partea cabinetului nostru, trebuie parcurse două etape:
1. Prima etapă începe cu transmiterea de către dvs. a unui rezumat privind problema de drept pe care o aveți sau eventualele întrebări juridice la care doriți să vă răspundem, fie pe adresa de e-mail office@comanlawyers.ro, fie prin intermediul secțiunii "Vorbește cu noi " de pe pagina web. Echipa noastră urmează să le analizeze, iar dacă problemele juridice invocate intră în aria de expertiză a cabinetului nostru, vă vom comunica acest lucru, urmând să trecem la a doua etapă.
2. Etapa a doua presupune semnarea contractului de asistență juridică pe care îl veți primi pe e-mail (formular standard aprobat de Uniunea Națională a Barourilor din România, a cărui semnare este obligatorie conform legislației în vigoare), precum și plata onorariului stabilit în contul bancar comunicat prin e-mail.
În termen de 5 zile lucrătoare de la momentul transmiterii dovezii plății onorariului, vă vom comunica opinia noastră juridică cu privire la problema/întrebările juridice expuse de dvs., respectiv vom fixa întâlinirea online prin intermediul aplicației Zoom.
În cazul în care doriți o întâlnire la sediul cabinetului nostru din Mun. Pitești, atât semnarea contractului de asistență juridică, cât și plata onorariului se pot face la momentul întâlnirii.
